8 mai 2012

La Kremlin s-a desfăşurat ceremonia de învestitură a noului preşedinte al Rusiei

Vladimir Putin - Foto: EPA

Vladimir Putin a preluat astăzi funcţia de preşedinte al Rusiei. Ceremonia de învestitură s-a desfăşurat în Kremlinul din Moscova. În prezenţa legislatorilor ambelor camere ale Parlamentului, membrilor Curţii Constituţionale şi aproape a trei mii de oaspeţi, preşedintele ales al statului a depus jurământul prezidenţial şi şi-a preluat îndatoririle de Comandant Suprem al Forţelor Armate ale Federaţiei Rusiei.

În acompaniamentul „Marşului Festiv” de Piotr Ceaikovski, exact la ora 12:00, Vladimir Putin a intrat în Palatul Mare al Kremlinului. Dmitri Medvedev s-a adresat atunci succesorului său şi celor prezenţi cu următorul discurs: „Învestitura preşedintelui ales este întotdeauna începerea unei noi etape din viaţa Rusiei şi istoria sa. Preşedintele reprezintă şeful statului, garantul Constituţiei, drepturilor şi libertăţilor omului şi cetăţeanului. Tocmai aceste sarcini au fost prioritare pentru mine în postul de preşedinte. Am lucrat aşa cum am promis în momentul jurământului – deschis şi onest, în interesul oamenilor, făcând totul pentru ca ei să fie liberi şi să privească cu încredere spre viitor. Am reuşit să facem multe. Însă au mai rămas încă multe de făcut. Şi sunt bucuros că astăzi devine preşedinte Vladimir Putin, un om cu experienţă, un conducător puternic, care este susţinut de majoritatea cetăţenilor din ţara noastră. Îi doresc lui Vladimir Putin succese în funcţia de preşedinte al Rusiei”.

A urmat depunerea jurământului de către Vladimir Putin, cu mâna pe un exemplar special pregătit pentru acest eveniment al Constituţiei Federaţiei Ruse.

„Jur ca în calitate de preşedinte al Federaţiei Ruse să respect şi să apăr drepturile şi libertăţile omului şi cetăţeanului, să respect şi să apăr Constituţia Federaţiei Ruse, să apăr suveranitatea şi independenţa, securitatea şi integritatea statutului, să slujesc cu loialitate poporului”.

După câteva minute de la preluarea funcţiei, Vladimir Putin a adăugat următoarele: „Înţeleg întreaga mea răspundere în faţa Patriei. Interesele, securitatea şi prosperitatea cetăţenilor ţării au fost întotdeauna şi vor rămâne mereu pentru mine mai presus decât orice. Vor face totul ca să justific încrederea milioanelor de cetăţeni. Anii următori vor fi decisivi pentru soarta Rusiei în următorul deceniu. Noi toţi trebuie să înţelegem că viaţa următoarelor generaţii, perspectiva istorică a statului şi naţiunii noastre depinde în prezent tocmai de noi. De succesele reale de creare a unei noi economii şi a unor standarde moderne de viaţă, de capacitatea noastră de a deveni lideri şi centru de atracţie pentru întreaga Eurasie. Ne vom atinge obiectivele dacă vom fi un popor unit, compact, dacă vom preţui Patria, vom consolida democraţia rusă, drepturile şi libertăţile constituţionale. Vom avea succes cu siguranţă”.

Putin a repurtat o victorie convingătoare în primul tur de scrutin prezidenţial, desfăşurat pe 4 martie, obţinând peste 63% din voturile alegătorilor. Aceasta este a treia învestitură a sa. Anterior, el a fost ales şef al statului în 2000 şi 2004. Însă, pentru prima dată, preşedintele preia funcţia pentru şase ani, nu pentru patru ca înainte.

Sursa: Vocea Rusiei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu