Deja este tradiţie faptul că în preajma sărbătoririi Victoriei asupra nazismului sunt distruse monumentele închinate soldaţilor sovietici, care şi-au pierdut viaţa în războiul împotriva lui Hitler. Tradiţia a apărut în fostele republici sovietice, în prezent state independente, ai căror locuitori s-au luptat cu agresorul, fiind pe atunci cetăţeni ai URSS.
La 19 aprilie 2012, Parlamentul oraşului ucrainean Turka a decis să demonteze monumentul închinat luptătorilor sovietici. În februarie 2012, la Batumi (Georgia), în pofida numeroaselor proteste ale locuitorilor oraşului, a fost demontat monumentul soldaţilor sovietici. În 2009, în oraşul georgian Kutaisi, autorităţile au aruncat în aer Memorialul Gloriei Militare, înălţat în memoria georgienilor care şi-au dat viaţa în lupta cu naziştii.
Nici pentru Letonia şi Estonia nu au prea mare importanţă monumentele soldaţilor sovietici: pietrele funerare profanate şi monumentele murdărite cu vopsea sunt de mult o normă. La fel ca şi paradele veteranilor Waffen SS, la care iau parte şi deputaţi din Parlamentele acestor ţări.
Pe străzile Berlinul nici măcar nu-ţi poţi imagina parade ale veteranilor SS, nici mormintele sovietice nu sunt profanate de nemţi, dimpotrivă, sunt îngrijite uneori mai bine decât în Rusia.
Simt ruşii ură faţă de nemţi după cel mai dur război, care a răpit vieţile a aproximativ 30 de milioane de sovietici?
La această întrebare au răspuns muzicienii ruşi încă în timpul războiului fin Leningradul asediat, când în oraşul înfometat, în sălile de concert reci era interpretată muzica lui Beethoven, când aveau grijă de ediţiile rare ale lui Schiller şi Goethe, când oamenii au preferat să îngheţe decât să ardă în sobe operele clasicii mondiale pentru a se încălzi măcar puţin în oraşul asediat de nazişti.
Un ucrainean a povestit că fiind copil, în timpul războiului, el a fost gonit în Germania şi a lucrat la o uzină subterană. Soldaţii nemţi de la posturile de pază se întorceau special cu spatele şi se prefăceau că nu observă cum trec copiii prin gardurile de sârmă ghimpată, dându-le posibilitatea să schimbe cu soldaţii prizonieri americani şi britanici merele pe ciocolată şi biscuiţi.
O femeie din Belarusul ocupat îşi aminteşte cum soldaţii nemţi i-au adus în taină medicamente pentru fiul ei grav bolnav, ceea ce i-a salvat viaţa, însă fraţii ei au fost ucişi de SS.
Oamenii au avut destulă înţelepciune să facă diferenţa dintre noţiunile „nazism” şi „nemţi”, „bolşevism” şi „ruşi”, însă se pare că nu reuşesc să facă acest lucru nici până acum unii politicieni din statele fost sovietice.
Nu este de mirare că regizorul rus Aleksandr Sokurov a primit pentru ecranizarea lui „Faust” de Goethe, în limba germană, „Leul de Aur” la Festivalul de Film de la Veneţia.
Muzicienii germani de la Scorpions, la fel ca şi legendara formaţie Accept sunt consideraţi în Rusia „de-ai săi”.
La Volgograd (fostul Stalingrad), mulţi sunt impresionaţi nu atât de giganta statuie a Patriei-mamă cu sabia în mână, care se înalţă pe Volga, ci un memorial mic la intrarea în oraş – Câmpul soldaţilor. După încheierea luptelor, oamenii au strâns mulţi de pe câmp fragmente de focoase, bombe, arme ruseşti şi nemţeşti, după care au adunat întreg arsenalul într-o compoziţie sculpturală. Astfel arată, probabil, Moartea care nu i-a iertat nici pe nemţi, nici pe ruşi în acea luptă care a decis deznodământul războiului. Locuitorii Stalingradului au săpat pe timp de ger morminte pentru soldaţii nemţi şi ruşi. Cei morţi s-au odihnit în morminte învecinate.
Melodia Stalingrad, interpretată de formaţia germană Accept, are următoarele versuri:
Doi soldaţi mor…
Ei nu mai sunt soldaţi…
Sunt fraţi în sânge…
Sursa: Vocea Rusiei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu