2 aprilie 2012

Libia: ecoul „războiului de şapte luni”

Foto: EPA
NATO refuză să ancheteze cazurile legate de moartea civililor în timpul operaţiunii de anul trecut a Alianţei în Libia. Potrivit datelor organizaţiei Amnesty Internaţional, numărul victimelor atacurilor aviaţiei NATO este de peste 150 de persoane, majoritatea lor fiind femei şi copii.
Raportul organizaţiei Amnesty Internaţional este consacrat împlinirii unui an de la adoptarea rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU în privinţa Libiei. La votul de la 17 martie 2011, Rusia s-a abţinut. Iniţial, Alianţa a primit un mandat de 90 de zile privind operaţiunea în Libia. În final, ea a durat 7 luni şi s-a încheiat după lichidarea fizică a liderului libian. În momentul de faţă se cunosc 55 de victime ale loviturilor aeriene ale NATO. Nu este exclus ca numărul lor să fie mult mai mare: apărătorii drepturilor omului au strâns aceste date în condiţiile haosului postbelic din Libia.
NATO insistă asupra poziţiei sale şi numeşte campania ca fiind „de înaltă precizie”. Fogh Rasmussen  a declarat că forţele Alianţei au folosit „proceduri dificile pentru confirmarea caracterului militar al scopului loviturilor sale”. Secretarul general al NATO regretă în privinţa „victimelor întâmplătoare”, însă în acest caz nu poţi face nimic: „la război ca la război”, iar mandatul NATO s-a epuizat şi în prezent Alianţa nu mai are nicio legătură cu Libia.

În raportul organizaţiei Amnesty Internaţional este vorba doar despre libienii care au murit în urma bombardamentelor NATO. Mulţi oameni au fost ucişi de „rebelii” susţinuţi de NATO din aer şi cu armament pe pământ. Prăbuşirea economică a ţării în urma „primăverii arabe” nu contribuie la sănătatea locuitorilor paşnici din Libia. Kirenaika şi-a anunţat autonomia. Divergenţele interetnice au atins nivelul de genocid. Puterea se află în mâinile comandanţilor militari, peste 100 de mii de oameni posedă arme, iar activitatea puterii centrale, a Comitetului Naţional de Tranziţie nu este clară, ca şi cine intră în componenţa lui. În închisori se află peste 10 000 de deţinuţi, continuă represaliile împotriva susţinătorilor lui Gaddafi. Toate încercările Tribunalului Internaţional de a obţine informaţii legate de ceea ce se petrece în închisori se încheie printr-un eşec. Cei care au introdus în Libia o asemenea democraţie „se spală pe mâini”.

În legătură cu Tribunalul Internaţional, uciderea a peste 50 de locuitori paşnici intră în categoria crimelor împotriva umanităţii şi sub jurisdicţia Tribunalului Internaţional. Însă Haga nu va risca să să acuze pe cineva din conducerea NATO.

După un an de la începerea bombardamentelor în Libia, chiar şi Occidentul recunoaşte că preţul „succesului” este foarte mare. Politologii sunt de părere că „războiul de şapte luni” poate fi singurul de acest fel. Puţin probabil că pe viitor, Consiliul de Securitate al ONU va considera că loviturile aeriene constituie o măsură adecvată privind protecţia populaţiei civile a vreunei ţări.

Sursa: Vocea Rusiei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu