11 martie 2012

Ruşii din Moldova au votat pentru Putin, ca simbol al stabilităţii

Foto: Vocea Rusiei

"Cei mai mulţi alegători ruşi din Moldova – 87,4% sau 48.205 persoane – au votat la alegerile preşedintelui Rusiei din 4 martie pentru Vladimir Putin", a comunicat pe 5 martie pentru RIA Novosti purtătorul de cuvânt al Ambasadei Rusiei la Chişinău, Mihail Malkov. La votul de duminică au luat parte 55.178 de cetăţeni ruşi care locuiesc temporar sau definitiv pe teritoriul Moldovei. Pentru Ghennadi Ziuganov au votat 5,4% dintre alegători, pentru Mihail Prohorov – 3,05%, pentru Vladimir Jirinovski – 2,72%, iar pentru Serghei Mironov – 0,84%.

Numărul alegătorilor a depăşit cu peste cinci mii de persoane pe cei care au participat în Moldova la alegerile legislative din decembrie. „Un procent atât de ridicat de voturi date de cetăţenii ruşi din Moldova lui Vladimir Putin se explică prin faptul că de numele lui noi legăm perioada de stabilitate din Rusia”, a declarat pentru RIA Novosti doctor în istorie Piotr Şornikov, cunoscut om de ştiinţă rus din Moldova. Potrivit acestuia, „noi suntem interesaţi de stabilitatea politică a Rusiei şi suntem convinşi că în acest caz situaţia din Moldova s-ar deplasa din punctul mort”. Potrivit omului de ştiinţă, dacă Moldova şi Rusia ar avea o graniţă comună „ţara ar fi aderat de mult la Uniunea Vamală dintre Rusia, Belarus şi Kazahstan”.

Sursa: Vocea Rusiei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu