În războiul oamenilor cu COVID, încep deja să se întrezărească două curente de gândire. Aceste curente, în formă incipientă acum, vor pune bazele celor două ideologii alternative din viitor, devenind peste câțiva ani, stânga și dreapta eșicherului politic. Primul este reprezentat de vocea care spune: „Stați în casă, să aplatizăm curba și să salvăm astfel vieți omenești!”. Iar vocea celui de-al doilea curent de opinie răspunde: „Haideți să ieșim din case, să repornim economia și să ne asumăm eventualele victime!”. Procesul de definire a ideologiilor aferente se întâmplă acum. Până la a le denumi corespunzător, din motive de obiectivitate, haideți să le spunem deocamdată Mulțimea A și Mulțimea B.
Desigur sunt mult mai multe curente de gândire, există o puzderie de curente de gândire, nu sunt doar două. Însă mă voi concentra doar pe cele două, considerându-le singurele relevante, în special prin faptul că, în comparație cu celelalte, sunt pro-active (au call to action), adică propun un plan de acțiune. Pe restul ganditorilor, cei care nu se regăsesc nici în mulțimea A, nici în mulțimea B, îi voi include în categoria C, adică cea a idelogiilor neserioase, din două perspective: